Transpaleti inventia care a schimbat lumea

Transpaleti inventia care a schimbat lumea

Începând cu Revoluția Industrială, de la sfârșitul secolului al XIX-lea, comercianții și distribuitorii au avut aceeași nevoie: să transporte produsele dintr-un depozit în altul fără să compromită calitatea mărfurilor. Această nevoie a fost cea care a condus la invenția primelor forme de transpaleți, în anul 1887. Dacă astăzi un transpalet poate manevra sute de tone de marfă zilnic, ei bine, la început, abia putea ridica paleții câțiva centrimetri deasupra solului și nici măcar nu se putea deplasa dintr-o locație în alta.

Transpaleții au fost dezvoltați foarte mult timp de atunci, atât în ceea ce privești design-ul, cât și în ceea ce privește funcționalitatea și performanța. Transpaleții au devenit din ce în ce mai folosiți în fabrici și depozite, începând cu a doua jumătate a secolului XX, datorită dezvoltării accelerate a tuturor industriilor. Un transpalet poate manevra o încărcătură cu o greutate între 500 și 3500 de kilograme.

Aceste utilaje sunt concepute în așa fel încât să ofere siguranță maximă și să crească eficiența întregului depozit. Ca să îți faci o idee asupra modului în care se lucra în trecut, în anii ''30, dura aproximativ 72 de ore pentru a despacheta o mașină nouă. În momentul de față, durează de aproximativ 18 ori mai puțin, adică 4 ore. Acest lucru vorbește de la sine despre cât de mult au fost dezvoltate aceste utilaje și despre aportul pe care ele îl aduc în depozitele de pretutindeni.

Astăzi, transpaleții sunt folosiți în depozitele din lumea întreagă și cu ajutorul lor se operează toate tipurile de mărfuri ce ajung pe rafturile magazinelor. Jungheinrich România pune la dispoziție atât transpaleți electrici cât și manuali. Pentru a vedea întreaga gamă de produse, vizitează site-ul nostru www.jungheinrich-shop.ro